Vila Corviniană | Hunedoara

By Cristina Radu

Mi-am luat bagajele și m-am urcat într-unul din autobuzele din fața autogării pe care scria Hunedoara. Am plătit biletul în valoare de 9 lei și am pornit la drum.

Am coborât la ultima stație din Hunedoara, mai exact la fosta gară. De acolo am luat-o pe jos până la Vila Corviniană. 

Când am ajuns, eram toată un zâmbet și o bucurie având în față frumusețea la care urma să fiu cazată.

Recepția 

În zona recepției erau mai multe uși înalte și curbate, ceva ce n-am văzut decât în filme, care duceau spre restaurant. Un divan de-a dreptul spectaculos era poziționat lângă ușa de la intrare. Aproape că nici nu-ți venea să te așezi pe el. Nu cumva să-i iei din strălucire. În fața lui erau vitrine care mai de care mai mari, mai frumoase și mai încărcate.

Holul Regal

După ce am semnat actele și am plătit, am ajuns într-un holuleț mai frumos decât toate holulețele pe care le văzusem vreodată. Canapele, scaune, măsuță de toaleta, oglindă, draperii imense și apretate… M-a uimit atât de mult, încât îmi venea să mă cazez acolo! 

Etajul Regal

Când am crezut că nu mă mai poate impresiona nimic, la capătul scărilor m-am lovit de o intrare grandioasa de peste 4 metri înălțime și un hol lung, aranjat în stilul celui de jos. Intrarea în fiecare cameră se făcea prin intermediul unor uși la fel de înalte și măiestuoase. 

Camera 2

Pentru prima dată când am rezervat pe booking, am cerut specific o anume cameră. Norocul a fost la mine în buzunar și chiar pe aceea am primit-o!

Aveam camera 2, 2 fiind numărul meu norocos atunci când plec în vacanță. Am zis că nu-i adevărat când am văzut ușa de doar 2 metri a camerei mele, când majoritatea aveau peste 4metri… Până la urmă nu poți avea chiar totul în viață, nu-i așa?

Dar am intrat și efectiv mi s-au înmuiat picioarele mai rău ca atunci când eram la supermarket și trebuia să plătesc de 2 ori mai mult decât credeam că urma să plătesc… Camera avea peste 4metri înălțime, iar ferestrele, 3 la număr, erau la fel de înalte.

Șifonierul mai superb decât superbul, cu uși din oglindă, pentru care rezervasem de fapt acea cameră stătea impunător în colțul lui de glorie. Patul din lemn masiv sculptat, demn de cel puțin o adevărată regină, făcea o pereche de neegalat cu lămpile vintage și cu comoda vintage din fața lui. Canapeaua, scaunele unice și dulapul vintage în interiorul căruia era camuflat mini barul, nu făceau altceva decât să completeze perfect decorul.

Mă simțeam de parcă câștigasem la Lotto!

P.S. Își mai aduce cineva aminte cam cât de mult timp am petrecut făcând mâncare cu o zi înainte de a pleca la drum? Ei bine, când m-am așezat și eu ca tot omul la masă și am luat prima lingură de piure de cartofi, am avut marea plăcere de a constata că se acrise. Și asta nu e tot. Nu, nu, nu. Se mai acrise și orezul cu legume. Slavă Domnului, cartofii la cuptor încă erau comestibili.

Cristina Radu

Bună! Sunt Cristina, am 23 de ani și locuiesc în București. Sunt pasionată de antichități, pisici și castele! Bun venit în lumea mea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *