Un altfel de brad

By Cristina Radu

Niciodată nu am asociat Crăciunul cu mirosul bradului natural, deși am petrecut câteva Crăciunuri în jurul lui. Pentru mine, dacă are luminițe și globulețe, nu contează forma, înălțimea sau culoarea bradului.

Și cum într-o garsonieră n-ai loc de brad decât dacă scoți patul, m-am gândit să fac primul meu brad… lipit de perete. Serios!

Înainte de a începe cu pașii pe care i-am parcurs pentru realizarea acestuia, vreau să îți povestesc ce țeapă mi-am luat cu luminițele. M-am dus la Auchan după tot felul de nebunii, printre care și luminițele. Erau așezate foarte interesant, în niște forme incolore, de brad, de plastic, și primul lucru pe care l-am făcut a fost să trag de bradul cu luminițe colorate, pentru că voiam să le cumpăr. Și normal că n-am putut să-l iau de acolo, pentru că era pus de decor, ca să vezi cum funcționează. Noroc că nu era nimeni pe acolo să mă vadă. Și mă uit la etichetă, o caut mai jos unde erau așezate cutiile, văd pe cutie că scria tot 300+ de luminițe, poza era cu beculețe colorate, așa că le-am cumpărat!

Ajung acasă super entuziasmată, le bag în priză și erau albe și tot așteptam să se facă colorate, crezând că au mai multe programe, dar așteptam degeaba pentru că pe cutie scria alb pe albastru WHITE LIGHTS. Erau exact aceleași luminițe, doar că erau albe în loc să fie colorate… Bineînțeles că m-am îmbrăcat iar, mi-am luat mănușile și m-am dus să le schimb! În concluzie, mare atenție la ce scrie pe cutie, nu doar la poză.

Ce am folosit și cum le-am folosit

pioneze de plastic

În mintea mea, ceea ce conecta peretele cu luminițele era scociul! N-ai să vezi așa ceva… Și am căutat și eu pe internet să văd ce aș putea folosi. Mi-a dat cu fatal error când am văzut la cineva că folosea pioneze de plastic și își făceau treaba excepțional! Așa că m-am dus și am cumpărat în jur de 100 de pioneze și stăteam și cu frică că poate nu-mi ajung, dar în final am folosit doar 19.

Știam de la bun început cum vreau să arate, așa că mi-a fost foarte simplu să poziționez pionezele și să le bat în perete. Cu un cuțit le-am rezolvat, în cazul în care nici tu nu ai un ciocan și te întrebi cu ce ai putea să le prinzi.

luminițe

Am început de jos, de la prima crenguță din stânga, unde am răsucit puțin firul de luminițe ca să nu se desprindă, după care doar l-am trecut printre pioneze, fără să mai răsucesc.

decorațiuni

Nu erau în plan, dar arăta prea chel fără ele, așa că m-am apucat și am pus globuri și alte minunății. Prima dată am agățat globurile de pe margine de aceeași pioneză pe care se afla și instalația, iar pe cele din mijloc le-am prins cu ață de firul de la luminițe.

Și ultimul pas, am băgat instalația în priză! Tadadadaaaam!!!

Foarte important ar fi să bagi pionezele foarte bine în perete, astfel încât să rămână la vedere doar partea din plastic.

Cristina Radu

Bună! Sunt Cristina, am 21 de ani și locuiesc în București. Sunt pasionată de antichități, pisici și castele! Bun venit în lumea mea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *