Soller, anul 1912

By Cristina Radu

Wow… doar gândidu-mă la acea zi nu știu cu ce aș putea să încep… Bănuiesc că cu începutul, ca tot omul. A fost suficient să aud “trenul de lemn din 1912” și în secunda doi mă aflam în fața casei de bilete cerând un bilet(evident… doar nu ceream gogoși) pentru trenul de lemn șiii șiii șiii tramvaiul de lemn! Joac-o p-asta!

Mi-am luat una dintre cele mai frumoase, comode și romantice rochii pe care le dețin, mi-am luat poșetuța cea de toate zilele pe care o iubesc și o ador la infinit și cei mai comozi și versatili saboți pe care i-am căutat de mi-au sărit capacele! 

Am plecat cu primul tren ca să fie bine, să nu fie rău și de îndată ce a pornit și au început roțile să scoată sunetul acela de vechi … efectiv plângeam pe dinăuntru de fericire. Mă simțeam acolo, în 1912 și încercam să surprind orice detaliu din interior și exterior, cu privirea și cu aparatul foto. Trebuie să recunosc că am fost egoistă și am folosit mai mult privirea decât aparatul foto, dar crede-mă, ai fi făcut la fel dacă ai fi simțit ce am simțit eu! 

Imediat cum am ajuns la gara din Soller am sărit în tramvaiul de lemn care avea să ne ducă în Port de Soller. Bineînțeles, imediat cum tramvaiul s-a oprit, nu m-am putut abține să nu fac o poză de artistă, cum ar zice un om drag mie, coborând din tramvai. Am tras câteva cadre până să iasă așa, dar să ne concentrăm asupra portului.

Superb, atât zic. Superb văzut de jos și de un triliard de catraliarde de mii de ori mai superb văzut de sus, unde nu ajungeam fără insistențele localnicului meu cel de toate zilele. Cine n-are un localnic, să-și cumpere domne!

Să revenim puțin la văzutul de jos. Cum eram noi jos și ne plimbam agale, bătând în retragere, stimabilul localnic a insistat să mergem pe una dintre acele scări care se zăreau la câțiva metri distanță una de cealaltă că sigur trebuie să fie ceva acolo sus! I-am făcut pe plac și am mers fără prea multe opuneri.

Și cu cât urcam cu atât se făcea mai cald și deși ne-am oprit o dată cu gândul de a nu mai înainta, la a doua rundă de insistențe am urcat până sus de tot. Și ce bine am făcut!

Pe partea stângă aveam acea vedere asupra portului cu care aș vrea să mă trezesc în fiecare dimineață și pe partea dreaptă aveam acea vedere spre mare cu care aș vrea să adorm în fiecare seară. Cuvintele sunt de prisos pentru a descrie atât de multă frumusețe, așa că voi lăsa imaginile să vorbească. 

Imediat cum am coborât am sărit în tramvaiul de lemn și ne-am întors în Soller. Pentru mine, mica mare obsedată de clădiri impunătoare cu zeci de mii de detalii, catedrala a fost atracția principală fără dar sau poate! Așa că m-am dus glonț acolo, i-am făcut poze din toate unghiurile, am tras duble fără număr cu mine lângă ea și ca să fiu sigură că nu ratez nimic, am făcut și un tur al interiorului… ce mai interior!

Interiorul a fost (și încă este) atât de frumos, bogat în detalii și liniștitor încât dacă ar fi să aleg un loc în care mă simt în siguranță, ar fi fix acolo! 

După ce am admirat-o suficient de mult încât să nu-mi dispară niciodată din amintiri, m-am lăsat purtată de val pe străduțele de lângă aceasta care nu au fost nici măcar o secundă mai prejos!

Întoarcerea cu trenul de lemn a fost la fel de frumoasă și sunetul roților a fost la fel de puternic și de vechi încât tot ce-mi doream era ca atunci când închid ochii, timpul să se oprească în loc! 

Dacă nu ai dat click pe postare ca să-mi descoperi acele emoții, acele trăiri care mi-au făcut inima să tresare de bucurie, ochii să plângă de la atât de multă frumusețe și urechile să capteze muzicalitatea roților vechi, atunci iată câteva detalii organizatorice: am plecat din Palma către Soller cu trenul de 10:10, din Soller către Port de Soller cu tramvaiul de 11:30, din Port de Soller către Soller cu tramvaiul de 13:00 și din Soller înapoi către Palma cu trenul de 17:15. Prețul pentru tot tacâmul a fost 32 euro. 

Merită? DA! Aș mai merge de încă un catraliard de ori? DA! Mi-aș lua o rochie și o umbreluță de soare fix ca în 1912 și aș muri de cald doar ca să recreez acea atmosferă? DA, DE O MIE DE ORI DA! 

Ce faci? Nu mai sta pe gânduri! Vezi când e următorul zbor către Palma de Mallorca că trenul către Soller deja te așteaptă! 

Cristina Radu

Bună! Sunt Cristina, am 21 de ani și locuiesc în București. Sunt pasionată de antichități, pisici și castele! Bun venit în lumea mea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *