Palatul Versailles | Aur la superlativ

By Cristina Radu
This post is part of a series called Franța

 

 

 

De câteva zile încerc sa găsesc cuvintele potrivite… Dar nu reușesc. A fost mult prea copleșitor. Totul este copleșitor la Palatul Versailles. Începând cu coada de la intrare care se întinde pe vreo 8 rânduri(o sa înțelegeți exact ce spun în momentul în care veți ajunge acolo), continuând cu măiestria și bogăția exteriorului și mai ales cea a interiorului, ajungând până la dormitorul din aur care nu a fost folosit niciodată și care a fost făcut doar pentru a demonstra puterea și terminând cu grădinile imense, atent structurate și bibilite până la ultima frunză. Este copleșitor să te gândești, chiar și pentru o secunda, cum ar fi sa trăiești acolo.

 

 

 

 

Am trecut de la starea aceasta foarte boemă la o stare de panică sufocantă… ieșeam din castel răvășită toată de la atât de multă opulență și am decis să mă duc la baie, că tot era aproape. Și aveam aparatul pe umăr și am decis să-l las lângă mine până îmi fac eu treburile.

Și în secunda următoare mă trezesc pe scări, admirând tot ce era în jurul meu și mâncând un sendviș, ca la palat, când un gând fulgerător îmi paralizează creierul “oare am luat aparatul din baie?”. Partea cea mai nasoală din povestea asta era că nici măcar nu era aparatul meu… și mă ridic încremenită, jumătate din corp deja nu-l mai simțeam și încep să caut în ghiozdan. Era singurul loc în care putea fi! Și era acolo! ERA ACOLO! Doamne ferește… Am simțit cum îmi curge iar sângele prin corp… Bineînțeles, nu am spus la nimeni. Shhhh… M-am așezat și mi-am mâncat în continuare sendvișul.

Am plecat după foarte multe ore, obosită, fericită și tristă în același timp.

 

Cristina Radu

Bună! Sunt Cristina, am 23 de ani și locuiesc în București. Sunt pasionată de antichități, pisici și castele! Bun venit în lumea mea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *