Catedrala Notre-Dame și Turnul Eiffel | Romantism și Nostalgie

By Cristina Radu
This post is part of a series called Franța

   

Joi, 3 August, mă trezesc cu greu la ora 7:30. Mă aranjez atent și încerc să uit cât mai puține lucruri spre deloc, noroc că m-am gândit să le pregătesc pe toate înainte să adorm. La ora 9 ies pe ușă și mă îndrept spre stația de autobuz în calitate de căpitan(drept câștigat prin faptul că sunt singura care știe engleză). După ce am coborât din autobuz, am luat trenul care avea să ne ducă direct la Notre-Dame.

Catedrala Notre-Dame

Cu puțin noroc în buzunare, am reușit sa ieșim la statița de metrou corectă, fix în fața Notre-Dame-ului. Deși era încă destul de dimineață, se formase o coadă de sute de persoane. Să nu mai zic că după ce ne-am așezat noi, s-a dublat instant numărul persoanelor. După un timp(nu știu exact cât a durat pentru că am stat NON-STOP să fac poze), am reușit să intrăm(intrarea este gratuită, fotografiatul este gratuit) și după ce am căscat gura în lung și în lat, m-a cuprins un sentiment plăcut de lumea lui Harry Potter. N-are nici cea mai mică legătura, dar mă simteam în filmul ăla.

Am plecat cu bateriile încărcate spre BatoBus. Am luat biletele și ne-am urcat alături de domnul Laurențiu, român de al nostru angajat în Franța. Acum sunt în vapor, mi-am găsit inspirația să scriu în timp ce mă uit la Turnul Eiffel.

[…]

Turnul Eiffel

Am ajuns la turn … M-au copleșit emoțiile și mi s-au înmuiat picioarele. Am trecut cu brio de controlul de securitate si ne-am așezat la coada de sute de persoane care merge destul de ok. Când ridic ochii să văd ce scrie pe panoul de deasupra caselor de bilete citesc „Top: Closed / 2rd floor 11€” . Stai stai stai … asta înseamnă ca nu putem urca in vârf?! De ce am mai venit atunci? Am vociferat vreo 5minute să ne întoarcem, chiar dacă eram la mijlocul cozii, dar n-am avut cu cine să mă înțeleg. Când mai era o singură persoană în fața noastră la bilete, se schimbă panoul „Top: 17€ / 2rd floor 11€”. Se deschisese!!!! Fix când mai aveam puțin și luam cu cea mai mare dezamăgire de până acum biletul până la mijlocul turnului. M-am simțit cea mai norocoasă persoană de pe planetă.

Am urcat cu pași sfioși, de parcă acum intram în clasa 1. Am admirat și m-am bucurat de fiecare colțișor pe care îl vedeam. Când am coborât, am ales să o facem pe scări. Și nu putea fi mai bine de atât. Am vazut conductorul „imaginar” al liftului, am pășit pe podeaua de sticlă în timp ce mă uitam să văd ce fac cei de jos și am văzut fiecare punct important din Paris, sau cel puțin așa cred.

Am plecat de la turnul Eiffel fericită. Acum sunt iar în vapor, se pare că mă apucă inspirația când sunt pe apă. Mă simt romantică și nostalgică, așa cum este și Parisul.

Cristina Radu

Bună! Sunt Cristina, am 21 de ani și locuiesc în București. Sunt pasionată de antichități, pisici și castele! Bun venit în lumea mea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *