Mod Avion: Activat

By Cristina Radu

M-am trezit după 30 de minute de trântit uși și aceeași frază repetată de un milion de ori „să nu uităm ceva”. După ce am sigilat bagajele cu folie, le-am urcat în mașină și duși am fost.

Ajunși la aeroport, ne-am așezat cuminți și cu zâmbetul pe buze la coadă. Asta până când a venit unul dintre angajați și ne-a spus că zborul va avea întârziere și ne anunță pe parcurs tot ce trebuie.Ne-am retras într-un colț și ne tot uitam la ecranul care anunța deschiderea check-in-gurilor. Toate erau deschise, mai puțin al nostru. Am stat mai bine de 30 de minute și o aud în surdină pe sora mea: „S-a deschis”. Apoi, ceva rupt din filme s-a întâmplat… Nu era nici măcar o singură persoană la coadă și în maxim 30 de secunde, timp în care fiecare dintre noi și-a luat bagajul… au apărut peste 50 de persoane care așteptau la coadă. Parcă răsăriseră din pământ, exact ca în filmele cu zombie, doar ca de 10 ori mai repede.

După ce am scăpat de bagaje, ne-am dus la securitate. Numai eu știu cum am trecut la gândul că prețiozitățile mele de adidași pentru care am plâns luni întregi ar putea conține fier… Și uite cum într-o fracțiune de secundă o să fiu pusă să aleg între a sta acasă cu adidașii mei sau a pleca în Franța. Dar nu, destinul a zis: “Cristina, du-te tare, cu tot cu adidași.”. După treci iar de controlul pașapoartelor și într-un final, la poarta 22. Știam deja că va avea o întârziere de o oră și jumătate, dar cum mai trecea o oră, cum se adăuga o oră în plus la întârziere…

După 3 ore de făcut foamea, pentru că un meniu de la Burger King era 48lei și în toate celelalte locuri un amărât de sendviș era 32 lei și în nici un caz nu voi da de 4 ori mai mult pe așa ceva, am decis să îmi iau ceva decent. Și am găsit într-un final o ciorbă de legume la 13 lei. M-am fript groaznic și colcăia de ulei, dar am mâncat-o dintr-o înghițitura la ce dureri de stomac aveam. Data viitoare imi voi lua un bax de sandvisuri cu mine. Pentru orice eventualitate.

Am mai stat o oră, timp în care oamenii care așteptau zborul spre Italia de mai bine de 8 ore, au început sa facă ca toate ielele, copiilor mici le-a venit rău și a necesitat intervenția unor medici, oamenii se certau pe prize… Ce să mai, totul roz. Într-un final ridic ochii din telefon și văd pe ecran „Go to gate”. Zic haideți fraților că e momentul nostru. Ne-am pus primii la coadă. Am mai așteptat 15-20 de minute să vină echipajul, după care ne-am urcat într-un autobuz. Am mai așteptat și în el vreo 10minute și după direct în avion.

Stewardesele veneau doar la copiii mici cu apă, pâine, jucării… Domniță, cum rămâne cu “Femeile și copiii primii”?… Și fix când mai aveam 1 minut până să mă scurg pe podea și să leșin, vin drăgălașele noastre stewardese cu un cărucior de mâncare. Evident, tot copii au fost primii serviți. Dar și când a ajuns la mine… am mâncat TOT fără sa clipesc. Și când simțeam că parcă mai merge ceva așa, primesc întrebarea magică „Mai vreți o porție?” Eram în EXTAZ. Am mâncat și a doua porție! Piept de pui cu cartofi, ciuperci, morcovi + prăjitura cu afine + ciocolată + apă + suc + ceai. Viață de lux și nici măcar nu eram la clasa I.

Acum stau liniștită, cu burta plină și mintea limpede. Îmi scriu pățaniile încă foarte proaspete, în timp ce avionul are parte de câteva turbulențe minore. Noroc cu norii pufoși și avioanele care trec exact pe lângă noi și elimină orice urmă de tristețe sau oboseală.

#feelinglucky

Cristina Radu

Bună! Sunt Cristina, am 21 de ani și locuiesc în București. Sunt pasionată de antichități, pisici și castele! Bun venit în lumea mea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *