Lansare Deliric X Silent Strike II

By Cristina Radu

Mi-au plăcut multe piese, multe albume și multe concerte, însă nici unele la fel de mult ca acestea! 

Cert este că întotdeauna am preferat să-mi ascund problemele și temerile în spatele unui zid cu speranța că se vor stinge de la sine. De stins, nu s-au stins niciodată, de rezolvat, nu s-au rezolvat niciodată, dar și-au găsit vocea prin versurile melodiilor de pe noul album al lui Deliric. Citesc în momentul de față “Arta subtilă a nepăsării” de Mark Manson și mi-am adus aminte de următorul pasaj: ”Adevărul e că nu există probleme personale. Orice problemă ai avea, există mari șanse ca milioane de alți oameni să se fi confruntat cu ea în trecut, să se confrunte cu ea în prezent sau în viitor. Asta nu reduce din însemnătatea problemei și nici nu înseamnă că nu doare. Înseamnă doar că nu ești special. Această conștientizare – că tu și problemele tale nu sunteți privilegiați prin gradul de severitate sau suferință implicată – este, adesea, primul și cel mai important pas spre rezolvarea respectivei probleme.”

În concluzie, mulțumesc Deliric pentru acest prim pas spre rezolvarea problemelor și temerilor mele. Este într-adevăr și cel mai important!

Recunosc cu rușine că n-am intenționat să merg la concert pentru că 1) era în aer liber la Arenele Romane și deși n-am fost niciodată la Arene în aer liber, eram ferm convinsă că nu-mi place și 2) bani. Cu o noapte înainte de concert am realizat în duș că albumul lui Deliric rezonează cel mai mult dintre toate de până acum cu mine și că toate economiile din lume nu vor compensa regretul că n-am fost la lansare. Așa că am intrat repede pe laptop să iau biletele online și… nu mai erau la vânzare. Noroc chior că se mai puteau cumpăra direct de la Arene înainte de concert. A doua zi m-am echipat și cu 30 de minute înainte de deschidere eram acolo cu biletul proaspăt cumpărat. 

Atunci când mă uit la un film, toate emoțiile și simțurile mele se conectează ermetic pentru 90 de minute cu cele ale actorilor. La fel și la concerte. 

Dacă acasă ascultând la difuzorul laptopului acele melodii îmi răscoleau fiecare parte din mine, la concert am simțit ceva atât de puternic încât îmi este frică să-l descriu în cuvinte ca nu cumva să-i diminuez intensitatea, dar totuși voi încerca. Simțeam cum în loc de sânge îmi sunt pompate în vene cuvintele profund încărcate de emoții, simțeam cum respirația mi-a fost înlocuită cu basul, simțeam cum corpul meu este ușor ca o pană care aleargă spre scenă pentru a putea auzii muzica și mai tare, pentru a simții basul și mai mult, pentru a fi una cu concertul. Și zău că n-am băut decât Cola. 

Cristina Radu

Bună! Sunt Cristina, am 21 de ani și locuiesc în București. Sunt pasionată de antichități, pisici și castele! Bun venit în lumea mea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *