Inspirație la puterea a doua | Andreea Balaban

By Cristina Radu

De mai bine de șase ani, Andreea Balaban este o prezență constantă în viața mea, prin intermediul diferitelor platforme de socializare. Cert este că, fără să vreau, m-am pierdut în paradisul ei compus din piese de mobilier, piese vestimentare sau obiecte de decor din vremurile demult apuse și m-am trezit în propriul meu colț de rai plin cu astfel de lucruri.

Pasiunea ei s-a transformat în pasiunea mea și nu pot decât să-i mulțumesc.

De când sunt în București, am avut multe ocazii în care m-am întâlnit cu ea și nici una nu se compară cu cealaltă. Cumva, simt că la ea limita a depășit de mult cerul și pasiunea cu care face ceea ce face nu poate transmite altceva decât admirație și inspirație.

Una dintre acele ocazii, a fost astăzi. Dacă data trecută am ajuns acolo cu două ore mai devreme, de data aceasta, la 12 fix, când a fost anunțată ora începerii evenimentului, urcam scările spre etajul 1 al localului. După ce am urcat scările, nu știam ce se întâmplă. Erau de zeci de persoane, aliniate pe două rânduri, care așteptau să intre în camera din colț. Bineînțeles, camera în care era Andreea. Am stat cuminte la rând, într-un final am reușit să și ajung la ea, să ne pupăm, să schimbăm două vorbe, să ne facem selfie-ul aici de față, să achiziționez două fuste și să ne îmbrățișăm de plecare.

Când am ieșit din local, la ora 13, erau mult mai mulți oameni care așteptau să o vadă, atât de mulți încât coada se întindea până în stradă. Îi compătimeam, pentru că afară ploua, dar în același timp îi stimam, pentru că admirația lor întrecea și cele mai aprige condiții meteo.

P.S. Data viitoare, direct Sala Palatului.

Cristina Radu

Bună! Sunt Cristina, am 21 de ani și locuiesc în București. Sunt pasionată de antichități, pisici și castele! Bun venit în lumea mea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *