Cum arată o școală din Germania?

By Cristina Radu
This post is part of a series called Germania
Show More Posts

Toată treaba a fost cam așa: am făcut parte dintr-un proiect intitulat Comenius School is Cool în 2013, unde am fost selectată să merg în Germania pentru 7 zile, alături de 4 colegi de liceu și 3 profesori, stând fiecare în parte la câte o familie. Și la naiba… normal că e mișto la școală când ai oportunitatea de a pleca prin Europa. Am fost cu avionul, având o mică escală în Amsterdam. După ce am plecat din Amsterdam, am ajuns în Berlin. De acolo am mai luat vreo 2 trenuri până am ajuns la destinația finală, respectiv la familia la care urma să stăm. A doua zi dis-de-dimineață, am fost la școală.

Mai întâi de toate, vorbim despre o școală mică, dintr-un orășel mic(cu străzi de zici că eram pe Autostrada Soarelui).

Componența sălilor

Acum că am clarificat despre ce e vorba, vreau să spun ca introducere că sala de sport era cât o școală medie spre mare din România. Nimic neobișnuit până acum, nu? Legat de designul școlii, mi s-a părut foarte interesant că în mijlocul clădirii era un spațiu deschis, un fel de miniparc cu băncuțe și copaci.

Exista, printre multe altele, o sală plină cu instrumente muzicale. De la bețele de la tobe până la chitara electrică. Revenind la sala de sport, era o clădire imensă, separată de școală. Avem o sală principală pentru tot felul de sporturi, cu tribună. Mai avea vestiare cu toalete și dușuri (perfect folosibile și deloc scârboase). Și BONUS, după ora de sport, aveau 30-60 minute libere în care puteau să își facă un duș, puteau să mănânce ceva… Nu „ca la Romania”, direct de la ora de sport transpirat și mort de oboseală la ora de matematică cu pauză de 10 minute, dintre care 5 minute le pierzi pentru schimbatul hainelor și încă 5 minute să ajungi de la sala de sport la sala de clasă… Și  în plus de asta, mai aveau și o sală concepută special pentru lucruri pierdute. Nu o cutie de carton, ca la noi.

Erau săli de fizică și de chimie cu dispozitive care erau prinse de tavan și coborau lin atunci când aveai nevoie de ele. Aveau un laborator în care își reparau scaunele sau și mai bine, le confecționau chiar ei.

Matematică?!

La matematică, unde am participat eu, se lucra în grupe. Aveau TOATE datele problemei și trebuiau să afle ceva cu ajutorul formulei care era și ea dată. Singurul lucru pe care trebuiau să îl facă era să pună datele în formulă și să le facă cu ajutorul calculatorului. Atât. Ceea ce mi se pare puțin de clasa a 2-a pentru România… Și ei, elevi de 14-16 ani, nu își dădeau seama cum să facă… Și asta făceau o oră întreagă. O singură problemă. Într-o oră la noi se făceau cel puțin 20 de probleme de genul. Ceea ce demonstrează încă o dată că la noi primează cantitatea, nu calitatea.

Ceva foarte important, majoritatea orelor erau alese. Dacă nu aveam chef să stau o oră să fac o problemă la matematică, mă duceam să pictez…

(cam așa arăta planul școlii)

Cristina Radu

Bună! Sunt Cristina, am 21 de ani și locuiesc în București. Sunt pasionată de antichități, pisici și castele! Bun venit în lumea mea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *