Blestemele Stand-Up-ului

By Cristina Radu

Era începutul anului de facultate și am primit propunerea de a merge la Stand-Up la Costel. Eu fiind mare fană Bobonete … n-am prea vrut inițial, dar am zis să-i dau o șanșă.

Treaba nasoală era că aveam o zi lungă de cursuri! Nu aveam timp să mă duc acasă să mănânc o mâncare caldă, gătită, să-mi revin puțin … Așa că de la curs m-am dus direct la Stand-Up . Când să scot banii să plătesc biletul, baaam 20 de bănuți de câte 1 ban se duc în toate direcțile și fac un zgomot excelent. De ce aveam atât de mulți bani mici pe care toată lumea îi aruncă? Pentru că nu-mi place ideea de a cumpăra apă, dar totuși trebuie să o fac și prefer să o fac așa. Ce vrei … fiecare cu ale lui. Ne-am fâțâit puțin, pentru că eram mulți și nu aveau sufient spațiu ca să putem sta toți în același loc, dar am răzbit până la urmă.

Să recapitulăm. Zi plină de cursuri, adică o oboseală grozavă, adică chef de nimic . Trebuia să fie un show mult prea bun și palpitant ca să-mi capteze atenția. Și ce să vezi … chiar a fost! La un moment dat eram în starea aia de somn( gen atunci când crezi că ai adormit și corpul zice nu, încă nu-i momentul și tresari brusc) pentru că știm cu toții că la evenimente există și o parte introductivă, dar după lucrurile au început să fie interesante, mult mai interesante și automat atenția mea câștiga teritoriu.

Gluma serii

Am râs copios la o glumă. Era cam așa : „Stăteam în stația de autobuz. Autobuzul venise și în dreapta mea văd o femeie bătrână care alerga după autobuz. Deja mă simțeam vinovat că iau parte la așa ceva, pentru că șcenariul era clar. Femeia aleargă, mai are doi pași până să urce în autobuz. Ce să vezi, ușile se închid, autobuzul pleacă și femeia înjură. Mă gândeam … la 70 de ani, unde alergi? Ai pensie, trebuie să stai liniștită, nu să alergi după autobuz. Și după am realizat ceva … ani întregi am înjurat șoferul de autobuz când mi se întâmpla asta, pentru că am fost și eu student și na … L-am înjurat pe acel om care face zilnic același traseu de rahat, în același oraș de rahat și singura lui bucurie e să-ți închidă ușa în nas. Cred că se simte ca într-un joc . Se uită în una dintre oglinzi, că doar are o mie de oglinzi din care poate vedea în orice unghi posibil și zice: „Ohoho, uite-l cum se apropie, se apropie, încă un pas.” Bam, apasă butonul, se închid ușile, se aud înjurături din exterior, însă el este satisfăcut sufletește și își poate continua drumul.”

Blestemele stand-up-ului

S-a terminat show-ul și am plecat spre autobuz. În locul în care era stația oficială se făceau ceva lucrări și ca să nu se încurce traficul, oprea mai în față. Vine autobuzul și aștept cu satisfacția că am reușit să-l prind. Oprește în stația veche… Alerg spre el(zic na … mă vede). Mai aveam vreo 5 metri până la el, închide ușile și pleacă … Nu a mai fost deloc amuzant. Și uite așa am mai stat încă 40 de minute(în frig) în stația următoare pentru a nu mai exista o altă problemă de genul.

Morala: Nu alerga după autobuz. Mergi lejer. Dacă-l prinzi bine, dacă nu, iar bine. O sa vină oricum următorul.

Cristina Radu

Bună! Sunt Cristina, am 21 de ani și locuiesc în București. Sunt pasionată de antichități, pisici și castele! Bun venit în lumea mea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *