A cincea săptămână de stat acasă

By Cristina Radu

Cum m-am mai simțit

În prima parte a săptămânii, sincer, nu-mi mai aduc aminte ce am făcut, dar îmi aduc aminte despre asta: am ieșit până la MEGA cu fulare de iarnă pentru că nu aveam măști, dar trebuia să ne protejăm și asta era singura noastră soluție. În intersecție era o mașină de poliție. Când am ajuns în dreptul ei, polițistul ne-a făcut semn să ne apropiem. Aveam declarația pe telefon, dar tot îmi ajunsese inima în gât și îmi tremurau picioarele. Când am ajuns în dreptul mașinii, polițistul a deschis ușa și ne-a dat o mască pentru fiecare ca să nu leșinăm de cald cu fularele. Dintre toate scenariile, la ăsta mă așteptam cel mai puțin!

În a doua parte a săptămânii, am făcut cea mai intensă sesiune de curățenie din viața mea. Am luat fiecare centimetru din fiecare cameră, am reparat cu tencuială și glet acolo unde era de reparat, am frecat cu perie de sârmă fiecare placă de faianță și gresie, am aruncat orice lucru care ocupa spațiu inutil și am dat două mâini de lavabilă pentru orice suprafață necesita acest lucru.

M-am simțit obosită, dar fericită. 

Ce am mâncat

Ceva ce se dorea a fi clătite americane dietetice, s-a transformat într-un aluat care tot ce făcea era să se lipească de tigaie. După care s-a transformat în prăjitură cu banană și fulgi de ovăz. Eșec total. În ultimă instanță s-a transformat în rulouri, nu atât de speciale pe cât mă așteptam. Dar s-au dovedit a fi comestibile, așa că le-am mâncat.

Omletă cu cașcaval în interior, tofu, măsline și castravete.

Aceeași omletă, dar de data asta cu desert (biscuiți Petit Beurre și Finetti)

Sendviș cu cașcaval, roșie, castravete, măsline și salată.

Ștrudel din foi de plăcintă cu dulceață de căpșuni și altul cu Finetti.

Cartofi la cuptor cu sos Tzatziki și castraveți murați

Burger cu cartofi la cuptor.

Burger REGAL cu cartofi la cuptor, salată cu ce ai prin frigider și sos Tzatziki.

Lasagna de dovlecei (un stat de sos de roșii, un strat de dovlecei, un strat de brânză și tot așa până când la final se pune un strat de crutoane și un strat de cașcaval)

Ce și cât sport am făcut

Ziua 1:

+

Ziua 2:

+

Ziua 3:

+

De câte ori am ieșit din casă

Am ieșit de două ori. O dată ne-am întors cu 5 pungi mari pline de mâncare și a doua oară cu o pungă mare plină de mâncare pentru că mi-am dat seama că nu luasem destul cașcaval, nu luasem destul lapte și nu luasem brânză deloc.

Câți bani am cheltuit

Prima dată, pentru 5 pungi mari de pline de mâncare am dat 400lei.

A doua oară, pentru o pungă plină de mâncare am dat 170lei.

Oficial, cea mai mare sumă de bani cheltuită vreodată în viața mea pe mâncare într-o săptămână. #mierușinedemine

A, să nu uit de comanda de la Dedeman, încă 300lei și acolo.

Cristina Radu

Bună! Sunt Cristina, am 23 de ani și locuiesc în București. Sunt pasionată de antichități, pisici și castele! Bun venit în lumea mea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *