1 MAI | Ce ne mai place bagabonțeala

By Cristina Radu
This post is part of a series called Vama Veche

Am plecat cu trenul de 2:55 din Gara de Nord, nerăbdătoare pentru prima mea escapadă de 1 mai, la mare. Am prins cam prost locul în tren, fix lângă ușa pe care se fâțâia toată lumea, dar am reglat conturile în momentul în care a venit controlorul cu sugestia de a merge la clasa I, că oricum sunt doar 4 persoane. Zis și făcut. Loc mai mult, scaune confortabile și ușă automată, totul cu 0 lei. Am ajuns în Mangalia la 8 și am mers direct la autobuzul spre Vama Veche.

Ca să ne lămurim puțin cu Vama Veche… Nu înțeleg de ce toată lumea pleacă de la ideea că acolo sunt doar oameni drogați, destrăbălați, violenți, hoți, etc. Total greșit! A fost deja a doua oară când am ajuns aici și nu am văzut pe nimeni cu seringa în venă, n-am văzut pe nimeni umblând pe acolo în pielea goală, n-am văzut bătăi, nu mi s-a furat nimic. Da, ok, nu e nimic luxos și extravagant și nu se aruncă cu fițe obosite în stânga și în dreapta. Tocmai asta face diferența. Sunt oameni cât se poate de normali, foarte mișto care știu să petreacă până în zori(fără manele. Da, te poți distra și fără manele…).

Sandalandala

Am mers direct pe plajă, unde soarele era destul de puternic, dar nu mai puternic ca vântul care-mi intra pe sub hainele subțiri(mare greșeală … data viitoare merg cu geaca de iarnă). Pe la 10 am revenit cu inima deschisă la Sandalandala, pentru a doua oară, savurând un mic-dejun divin, într-o atmosferă divină, înconjurată de șlapi. Cred că este un fel de semnătură a proprietarului de la Sandalandala, pentru că oriunde te-ai duce, sunt șlapi.

Mânia cioarei

Am revenit pe plajă, am cumpărat un magnet și-o cioară. Până acum nu am găsit altceva simbolic pe care îl pot găsi oriunde în lume cu locul respectiv… Această cioară este o clătită foarte bună, umplută până la refuz cu ciocolată. Și este foarte ieftină. Foarte important! Orice ai face, nu scapi de mânia „cioarei” și te faci din cap până în picioare cu ciocolată. A fost a doua oară când am cumpărat și a doua oară când m-am pătat de ciocolată, pe haine albe… În rest, am dormit pe plajă, am stat și am admirat tot ce se întâmplă în jurul meu și am plecat pe la 15.

Da’ bilet cu loc n-aveți?

În stație erau cel puțin 150 de persoane. Autobuz… zero. Dar când a venit primul autobuz, bam, direct am sărit în el.  M-am așezat frumos pe scaun și am stat îngândurată, pentru că de data asta nu mai aveam bilet cu loc. Și eu sunt
genul de persoană care leșină după ce stă 15 minute în picioare… Cu mâna pe inimă o spun, ne-a pus Dumnezeu mâna în cap. Pe bilet scria vagonul 10. Ne-am urcat în vagonul 10 și ne-am așezat pe locurile retrase de lângă ușă, cu spaima că de la Constanța până la București vom ajunge pe hol.

De ce ți-e frică, de aia nu scapi. La Costinești, un grup imens de oameni aveau locurile fix acolo. Dar nimeni n-a zis nimic. După o oră vine o persoană foarte frustrată din acel grup, ca să controleze fiecare unde are locul. Și aud și locurile pe care stăteam … Deja mă pregăteam să mă ridic, dar cineva scoate boxa și începe să pună melodii de acum 10 ani și toată lumea se ridică și începe să cânte, și tot vagonul cânta și mai veneau oameni și din alte vagoane să cânte și ei . Și iată cum am reușit performanța de a sta 5 ore jos, fără nici o mutare, nici o durere de cap.

Cristina Radu

Bună! Sunt Cristina, am 23 de ani și locuiesc în București. Sunt pasionată de antichități, pisici și castele! Bun venit în lumea mea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *