1 Decembrie | Alba Iulia

By Cristina Radu

Când am “semnat” pentru această escapadă, nu mi-am imaginat că o să plecăm la 3 dimineață și că una peste alta, Alba Iulia este atât de departe. 

Dar mă acomodasem cu ambele gânduri, mă acomodasem și cu scaunul din autobuz, cu melodia din căști și am adormit. Și la un moment dat, nu știu când sau unde, am simțit cea mai ciudata senzație pe care am trăit o vreodată într-un autobuz. Și crede-mă, am mai multe sesiuni de mers cu autobuzul decât de mers pe jos. M am trezit terifiată de faptul că autobuzul se învârtea pe gheață precum o balerină in cel mai bun show al ei! Probabil era doar o curbă mai întortocheată, dar imaginează-ti pentru o secundă autobuzul fiind o balerină… Am crezut că până acolo ne-a fost! Însă, faptul că tu citești acum acest articol demonstrează că drumul spre Alba Iulia nu s-a oprit acolo. 

La ora 7 autobuzul parcase lângă Cetatea Alba Iulia și noi începusem să ne îmbrăcăm cu portul popular. Înainte de a mă îmbrăca cu unele dintre cele mai frumoase piese vestimentare țesute la război pe care le văzusem vreodată, m-am asigurat că aveam 3 perechi de ciorapi, o pereche de colanți groși, o pereche de ștrampi groși, un maiou și un pulover. Apoi a urmat cămașa înflorată cu care se îmbrăcau femeile în ziua nunții, sucmanul, confecționat dintr-un material foarte gros și foarte greu, specific perioadei reci și nelipsitul batic. Desigur, la cât de cald era afară, nu m-am putut abține de a-mi lua mănuși, fular și palton. 

Am luat-o la pas prin cetate, i-am descoperit fiecare colțișor și am admirat costumul popular al fiecărei zone a României în timp ce ceilalți îl admirau pe al nostru. Noi nu reprezentam doar portul popular românesc, reprezentam portul popular al strămoșilor bulgari care s-au stabilit în 1830 în comuna Băleni, județul Dâmbovița și astfel, al nostru ieșea in evidență, fiind cel mai încărcat, cel mai colorat și cel mai viu. 

Principalul motiv pentru care am plecat de acasă, a fost Capsula Timpului România 2118, unde peste 200 de personalități remarcante, printre care și bunica mea care a reprezentat ramura agriculturii, și-au împărtășit gândurile pentru generațiile viitoare ale României, printr-o scrisoare care urmează să fie citită pe 1 Decembrie 2118. Deși ceremonia oficială a avut loc cu o zi înainte, am vrut să ne arătăm respectul și recunoștința față de organizatori, față de poporul român și față de strămoși, pentru că fiecare a constituit un factor cheie în realizarea acestui proiect. 

La ora 3, când parada era pe punctul de a începe, corpul nostru a cedat în fața a celor 7 ore petrecute la -9 grade și a trebuit să ne întoarcem la mașină. 

Deși simțeam cum degetele de la picioare s-au desprins de corp, cum gâtul s-a blocat de la greutatea hainelor și cum mușchii feței nu mai răspund de mult la comenzi, m-am bucurat să văd oameni mândri de moștenirea lor și oameni pregătiți să lupte pentru a lăsa la rândul lor o moștenire celor care vor urma!

Cristina Radu

Bună! Sunt Cristina, am 21 de ani și locuiesc în București. Sunt pasionată de antichități, pisici și castele! Bun venit în lumea mea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *